Raportul dintre finanțarea disponibilă și finanțarea stabilă cerută de autoritățile de supraveghere. Scopul NSFR este de a se asigura că instituțiile nu sunt excesiv de dependente de surse de refinanțare pe termen scurt și, prin urmare, relativ foarte fluctuante (volatile), care sunt dificil de prevăzut (imprevizibile). Cu alte cuvinte, se creează un stimulent pentru o mai mare utilizare a surselor de refinanțare pe termen lung. – În cursul crizei financiare care a apărut în urma crizei subprime, a devenit clar că marele factor de blocaj de pe piața financiară nu a fost în primul rând capitalul, ci capacitatea de a vinde active și de a le converti în numerar în fața unor condiții de piață nefavorabile. Din acest motiv, băncile din UE trebuie să dețină o mare parte – peste, dar nu mai puțin de 50 % – din rezervele de lichiditate în capitaluri proprii până la începutul anului 2019 – inițial era prevăzut sfârșitul anului 2012. Partea rămasă poate consta în numerar, obligațiuni de stat, obligațiuni corporative de înaltă calitate și obligațiuni garantate, cum ar fi Pfandbriefe. În cazul obligațiunilor de stat, a apărut cerința de a recunoaște numai titlurile de valoare cu un grad ridicat de solvabilitate, adică titlurile de valoare ale unor state care, după o analiză și o evaluare obiectivă rezonabilă din partea investitorilor, sunt, de asemenea, capabile și dispuse să ramburseze împrumuturile pe care le-au contractat. Aceasta se bazează pe un orizont de timp de douăsprezece luni. – A se vedea rata de acoperire a lichidității, plan de criză de lichiditate, rezervă de lichiditate, tampon de lichiditate, risc de lichiditate, șoc de lichiditate, reglementare a lichidității, lichiditate la risc, rezervă de urgență, quick ratio. Solvabilitate, supraveghere a solvabilității, abordare pe stoc, scenarii, excepțional. – A se vedea Raportul anual 2008 al BaFin, p. 51 (CEBS solicită Buffer din activele lichidabile permanent), p. 56 (Reguli de gestionare a riscului de lichiditate), Buletinul lunar al BCE din iulie 2009, p. 17 și următoarele (Tendința de creștere a amortizorului de lichiditate în contextul crizei financiare; prezentare generală), Raportul anual 2009 al Deutsche Bundesbank, p. 99 (amortizorul de lichiditate ca protecție împotriva crizelor sistemice), Raportul anual 2009 al BaFin, p. 51 (recomandările CEBS privind nivelul și compoziția adecvate ale amortizorului de lichiditate), Raportul anual 2010 al BaFin, p. 137 (reglementări detaliate în cursul modificării MaRisk 2010), Raportul anual 2011 al BaFin, p. 66 (specificarea detaliilor de calcul), precum și în raportul anual respectiv al BaFin, capitolul “Supravegherea băncilor, a prestatorilor de servicii financiare și a instituțiilor de plată”, Raportul lunar al BCE din aprilie 2013, p. 86 (definiție), Raportul lunar al Deutsche Bundesbank din iunie 2013, p. 63 și următoarele (cerințe privind gestionarea lichidității instituțiilor în cadrul Basel III), Raportul privind stabilitatea financiară 2013, p. 105 (NSFR nu exclude ca autoritățile naționale de supraveghere să definească alte rate de lichiditate obligatorii).
Atenție: Enciclopedia financiară este protejată prin drepturi de autor și poate fi utilizată numai în scopuri private, fără acordul expres al autorului!
Profesor universitar Dr. Gerhard Merk, Dipl.rer.pol., Dipl.rer.oec.
Profesorul Dr. Eckehard Krah, Dipl.rer.pol.
Adresa de e-mail: info@jung-stilling-gesellschaft.de
https://de.wikipedia.org/wiki/Gerhard_Ernst_Merk
https://www.jung-stilling-gesellschaft.de/merk/
https://www.gerhardmerk.de/