În limbaj financiar, decizia BCE din 2009 de a sprijini obligațiunile de stat nevandabile ale țărilor membre. – Articolul 123 din TFUE și articolul 21 din “Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene” anexat la TCE interzic în mod explicit BCE să finanțeze bugetele statelor membre. Cu toate acestea, această interdicție a fost eludată prin faptul că instrumentele de datorie ale statelor membre vulnerabile din UEM nu au fost preluate direct de BCE. În schimb, BCE a cumpărat titlurile de valoare de pe piața secundară. Cu toate acestea, prin cumpărarea instrumentelor de datorie publică ale statelor membre care au acționat ani de zile cu nonșalanță împotriva Pactului de stabilitate și de creștere, cum ar fi Grecia, Irlanda, Portugalia, Cipru, Italia și Spania, banca centrală a contribuit indirect la finanțarea deficitelor guvernamentale ale acestor țări. În plus, această măsură a transferat riscul de neplată al proprietarilor de obligațiuni de stat din aceste țări – în principal bănci, companii de asigurări și fonduri – către contribuabil. La sfârșitul anului 2010, BCE avea deja în portofoliu obligațiuni guvernamentale din Grecia, Irlanda și Portugalia în valoare de peste 67 de miliarde de euro. În 2011, BCE a cumpărat din nou titluri de valoare spaniole și italiene sub presiunea frontului sudic. – De altfel, măsura BCE a avut un efect redus asupra evoluției prețului acestor titluri de stat, deoarece BCE nu poate consolida în acest fel lipsa de încredere a investitorilor în performanțele economice ale acestor state. – BCE însăși și-a justificat măsura prin explicația că mecanismul de transmitere a politicii monetare a fost perturbat: în unele zone ale pieței financiare au apărut “disfuncționalități” (care nu au reușit să servească un scop reglabil). Această explicație a fost considerată de toată lumea ca fiind un pretext, mai ales că s-a aflat că în cadrul BCE au existat dispute aparent extraordinar de violente în legătură cu achiziționarea de hârtii nesigure. La urma urmei, obiectivul principal al BCE este de a asigura prețuri stabile în zona monetară, nu de a salva statele care se împiedică de la ruină economică. În plus, a devenit evident că intervențiile au avut un efect redus: ratele dobânzilor pentru statele aflate în criză au scăzut doar pentru câteva zile, pentru ca apoi să crească din nou rapid. Acest lucru se datorează faptului că participanții de pe piață nu văd în astfel de măsuri un remediu pentru cauzele lipsei de încredere în aceste titluri de stat. În schimb, achizițiile au schimbat profilul de risc al BCE: statele membre ale UEM ar putea fi obligate să răspundă pentru datoriile BCE din achizițiile de obligațiuni. – Un alt factor nefavorabil a fost coincidența cronologică a acestor achiziții cu o majorare de capital la BCE, care, după cum se recunoaște, era planificată de ceva timp, cu efect de la 29 decembrie 2010. Mulți au văzut în acest lucru intenția BCE de a construi o rezervă pentru eventualele pierderi rezultate din obligațiunile de stat achiziționate. Aceste pierderi au fost estimate la patru miliarde de euro pentru Deutsche Bundesbank, care ar urma să fie transferate din bilanțul BCE și, astfel, să reducă cu această sumă transferurile Deutsche Bundesbank către bugetul federal. Desigur, BCE anunțase că va păstra titlurile de valoare în portofoliul său până la scadență; prin urmare, o pierdere ar apărea doar dacă una dintre țări ar intra în faliment național. Dar acest lucru nu poate fi în niciun caz exclus. – Acest lucru a costat BCE o pierdere de încredere, nu numai în lumea financiară, ci și în rândul publicului larg. A fost acuzat că a servit drept corectiv (ceva care contracarează, compensează, ajustează ceva, în special un handicap) pentru politica bugetară greșită a unora dintre membrii săi și că s-a pus la dispoziție în acest scop. Demisia prematură a președintelui Bundesbank, Axel Weber, și a economistului-șef al BCE, Jürgen Stark, a fost direct legată de această decizie a BCE. De asemenea, Weber și Stark s-au opus public achiziționării de obligațiuni guvernamentale și au insistat asupra unei separări precise între politica monetară și politica bugetară. – Cu toate acestea, în “procesarea mediană”, magnitudinea păcatului BCE a fost adesea neglijată. În timp ce alte bănci centrale au finanțat în acest mod zece la sută din produsul intern brut și chiar mai mult, BCE a finanțat doar puțin peste unu la sută; în toamna anului 2011, BCE avea în portofoliu o sută de miliarde de obligațiuni guvernamentale. Desigur, BCE și-a asumat astfel riscul de neplată asociat acestor obligațiuni; chiar și experții care simpatizează cu BCE au estimat acest risc la peste 80%. Acest lucru echivalează cu un transfer de putere de cumpărare de la toți participanții la UEM către membrii individuali ai UEM – iar BCE nu are niciun fel de autoritate, în temeiul Tratatului UE, pentru a urmări o astfel de politică de distribuție. – De asemenea, trebuie remarcat faptul că, atunci când se achiziționează noi emisiuni, banii intră direct în trezoreria guvernului respectiv. În schimb, cumpărarea pe piața secundară înseamnă că statul a găsit deja un cumpărător pentru titlurile sale de creanță în trecut. Astfel, nu există fluxuri de bani de la banca centrală către un buget public, ci către alți participanți pe piață. Aceștia ar putea utiliza banii în alte scopuri, cum ar fi investițiile, adică pentru a îmbunătăți sau extinde capitalul productiv. Acest lucru conduce CETERIS PARIBUS la o consolidare a competitivității, cu condiția ca capitalul să fie investit în mod rațional în propria țară. La rândul său, această afirmație este contrazisă în mod corect de faptul că termenul “piață secundară” nu are o definiție temporală. O bancă, de exemplu, poate achiziționa obligațiuni de stat în calitate de cumpărător primar (primul cumpărător) și revinde aceste titluri de valoare – într-un caz extrem, în decurs de o secundă – băncii centrale. – Pe de altă parte, în multe cazuri, criticile la adresa căderii în dizgrație a BCE nu au vizat atât de mult efectul măsurilor. Mai degrabă, mulți au văzut-o ca pe o eroare dezastruoasă în politica de reglementare, deoarece banca centrală prelua sarcinile guvernului și ale politicii fiscale. Până la urmă, ratele dobânzilor au un efect de disciplinare asupra pieței de capital. Atunci când BCE intervine pe piețe, reduce presiunea exercitată asupra guvernelor respective de a face ajustările necesare pentru a consolida competitivitatea – iar acest lucru este considerat, pe bună dreptate, o greșeală fundamentală de reglementare. – Cu toate acestea, în mod incontestabil, în bilanțul BCE se adună tot mai multe obligațiuni de stat a căror valoare este îndoielnică și care probabil nu pot fi plătite nici măcar la scadență. Astfel, BCE s-a apropiat de o bancă rea. – În urma crizei financiare care a urmat crizei subprime, politica monetară a BCE a devenit, în cele din urmă, în mare măsură, doar o politică anticriză. Aceasta s-a simțit obligată să compenseze eșecurile politicii fiscale. – Totuși, nu trebuie ascuns faptul că achizițiile băncii centrale au fost primite cu mare plăcere, mai ales de către politicienii din statele aflate în criză, deoarece astfel s-au redus deținerile excesive de obligațiuni de stat din bilanțurile băncilor. S-a presupus, de asemenea, că BCE a dorit să își folosească achizițiile pentru a ușura situația băncilor în cadrul testului de stres efectuat de autoritatea europeană de supraveghere bancară, care va avea loc în 2014. Cu alte cuvinte, BCE nu numai că ar detecta evoluția greșită a unei bănci, dar ar și elimina-o în același timp: acesta este unul dintre principalele motive pentru atitudinea neîncrezătoare constantă a publicului german față de plasarea supravegherii bancare europene în sarcina BCE. – A se vedea prezumție, banca centrală, frică, perversitate, răscumpărări, banca centrală, bail-out, bazooka, obligațiuni garantate, legături cu swap-urile pe riscul de credit, interzicerea finanțării deficitului, întrebarea Elisabetei, potențial de șantaj, obligațiuni euro, Uniunea Monetară Europeană, eroare fundamentală, Banca Centrală Europeană Bad, independența BCE, leadership, verbal, dorința de a acționa, hegemon, blând, japoneizare, criteriul Kaldor Hicks, credit, titrat, teza minciunii și a înșelăciunii, monetariști, hazard moral, rată scăzută a dobânzii, opțiune nucleară, rată zero a dobânzii, mașină cu mișcare perpetuă, Plan C, renaționalizare, monetar, bailout, obligațiuni de tip junk, clubul datoriei, limita de șapte procente, repatrierea datoriei publice, Pactul de stabilitate și creștere, eroare fundamentală, frontul sudic, uniunea de transferuri, troica, redistribuire, indusă de banca centrală, taxa pe active, fidelitatea tratatului, bula de încredere, uniunea monetară 2, reputația băncii centrale, creditul băncii centrale, public, inflație de parcurs, expropriere forțată. – A se vedea Buletinul lunar al BCE din iunie 2010, p. 24 și următoarele și p. 33 și următoarele (situația dramatică de pe piețele financiare ar fi făcut absolut necesară o intervenție rapidă a BCE prin achiziții de obligațiuni de stat), Raportul anual al BCE pentru 2010, p. 21 (justificarea achizițiilor de obligațiuni), p. 111 (domeniul de aplicare a achizițiilor de obligațiuni garantate), Buletinul lunar al BCE din iulie 2011, p. 59 și următoarele (justificarea detaliată a măsurilor; numeroase analize; comparații cu Japonia și Scandinavia), Buletinul lunar al Deutsche Bundesbank din noiembrie 2011, p. 43 (primele pentru obligațiunile de stat ale porcilor începând cu 2009), Raportul lunar al Deutsche Bundesbank din mai 2012, p. 32 (achiziționarea de obligațiuni de stat de către BCE și băncile comerciale începând cu 2008; prezentare generală), Raportul privind stabilitatea financiară 2013, p. 20 și următoarele (criza de încredere în UEM și cauzele acesteia), Raportul lunar al BCE din septembrie 2013, p. 45 și următoarele (extinderea bilanțului BCE începând cu 2007; prezentare generală).
Atenție: Enciclopedia financiară este protejată prin drepturi de autor și poate fi utilizată numai în scopuri private, fără acordul expres al autorului!
Profesor universitar Dr. Gerhard Merk, Dipl.rer.pol., Dipl.rer.oec.
Profesorul Dr. Eckehard Krah, Dipl.rer.pol.
Adresa de e-mail: info@jung-stilling-gesellschaft.de
https://de.wikipedia.org/wiki/Gerhard_Ernst_Merk
https://www.jung-stilling-gesellschaft.de/merk/
https://www.gerhardmerk.de/